"Persoanele private de libertate, de etnie rromă, sunt aproximativ un sfert din totalul persoanelor deţinute în Penitenciarul Aiud, iar ei nu îşi cunosc istoria, tradiţiile şi obiceiurile, nu au un respect de sine şi adesea nu sunt respectaţi nici de colegii lor de altă naţionalitate. Blestemul ariciului" este un documentar despre viaţa şi tradiţiile rromilor ... Ştiu ca filmul a primit diferite distincţii, ceea ce demonstrează calitatea acestuia. Considerăm că o proiecţie a filmului în cadrul manifestării etniei Rome organizată în acest an în Penitenciarul Aiud ne-ar ajuta în atingerea unuia dintre obiective, şi anume, de a face mai vizibile istoria şi tradiţiile reale ale etniei Roma, şi ar ridica respectul de sine dar si în mod evident, calitatea evenimentului.” – a declarat Ciprian Sabău Director adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială din cadrul penitenciarului Aiud.
Programul organizat va fi unul amplu, deţinuţii de la Aiud vor avea parte, pe lângă film, de momente de muzică, poezie, dans şi teatru susţinute de Cenaclu Speranţa, toate acestea cu acelaşi scop decalarat anterior, de educare şi culturalizare, de a face mai vizibile tradiţiile etniei rrome.
Programul Ziua Romanes în Penitenciarul Aiud a fost organizat în premieră pentru sitemul penitenciar românesc anul trecut, manifestarea beneficiind de sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Rromi.
Pe 8 aprilie, în toate ţările lumii au loc seminarii, festivaluri şi acţiuni umanitare cu ocazia Zilei Internaţionale a Rromilor.
Filmul ” Blestemul ariciului”
Cu 6 premii internaţionale şi peste 30 de selecţii în festivaluri din Europa, America de Nord si de Sud, Asia si Africa, Blestemul ariciului este cotat în cadrul cinematografiei documentare europene ca fiind cel mai bun film despre ţigani realizat în ultimii ani. Pentru valoarea cercetării care a stat la baza realizării lui, filmul a fost achiziţionat de mai multe universităţi şi centre de cercetare (Deakin University din Australia, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, University College London, Max Plankt Institute for Social Reasearch, Halle (Germania), Prescott College, Arizona University USA, Documentary Educational Resource DER – principal distribuitor de documentar in SUA, IWF, Gottingen, principal distribuitor de documentar in Europa).
Construit ca road-movie şi folosind tehnica cinema-verite, filmul surprinde realitatea crudă, peregrinarea rromilor băieşi dintr-un sat în altul, în plină iarnă. Plin de vitalitate, autorul surprinde cu multă subtilitate personajele şi viaţa lor; traiul greu a rromilor băieşi dintr-un sat de munte din Transilvania.
Filmul se opune prejudecăţilor existente despre comunităţile de rromi şi ne propune o altă abordare a rromilor care au şi ei o filosofie de viaţă, reguli şi credinţe care, adesea, sunt ignorate. Astfel, regizorul dezvăluie realitatea privită prin ochii celor „condamnaţi”, lumea îşi schimbă culorile şi din rozul ei cotidian, îmbuibat de nepăsare, ţiganii huliţi de majoritate apar în toată nuditatea sensibilă, caracteristică oricărei fiinţe umane complexe, iar camera înregistrează drama acestor oameni, schimbând cu 180 de grade felul de a privi comunităţile de rromi.. Prin complexitatea abordării subiectului, autorul reuşeşte să evite orice artificiu, orice clişeu. |