
/ / 2025 / 25 min
În prezent, educația este considerată fundamentul evident al unei societăți democratice. Cu toate acestea, rădăcinile sale istorice se află, de cele mai multe ori, în structuri autoritare. Episodul investighează modul în care conducătorii au folosit în mod sistematic educația școlară pentru a-și disciplina supușii.
Filmul nu se termină cu genericul, ci cu o dezbatere. La finalul proiecției, două echipe formate din elevi de liceu intră pe scenă și se „ceartă frumos”, dezbat cu argumente tema pe care tocmai ai văzut-o pe ecran: „Educația face societatea mai bună?”. Tu ești în sală, îți susții colegii de pe scenă, iar la finalul dezbaterii poți vota echipa care te-a convins.