REGULAMENT



Festivalul Astra Film va avea loc în perioada 6 - 12 septembrie 2021.

Programele festivalului se vor desfășura în aer liber, în săli de cinema și/sau online, în funcție de reglementările COVID-19 care vor fi în vigoare în perioada preconizată pentru desfășurarea festivalului.

Înfiinţat în 1993, Festivalul Astra Film a devenit una dintre platformele principale ale documentarului din România şi din Europa. AFF este în căutare de filme documentare cu o prezenţă puternică a perspectivei regizorului, atât în formă, cât şi în conţinut. Sunt apreciate în mod deosebit calităţile cinematografice şi onestitatea, curajul de a aborda teme dificile, originalitatea și creativitatea.

 

Termenul limită pentru înscrieri este 15 aprilie 2021.

PROGRAM & ELIGIBILITATE

Filmele trebuie să facă parte din genul documentar.

Festivalul Astra Film este alcătuit din programe competitive şi secţiuni non-competitive. 

 

Secțiunile competiționale:

Voci emergente ale documentarului 

Sunt eligibile documentare de lungmetraj (peste 50 min.) finalizate după 01.01.2020, semnate de autori aflați la primul, al doilea sau cel mult al treilea film.

Europa centrală & de est

Sunt eligibile documentare de lungmetraj (peste 50 min.) finalizate după 01.01.2020, care abordează problematici specifice zonei blocului ex-comunist.

Romania Open

Sunt eligibile documentare finalizate după 01.01.2020, produse sau co-produse în România și producții / co-producții internaționale care abordează problematici specifice României, indiferent de durata acestora.

DocSchool 

Sunt eligibile documentare finalizate după 01.01.2019, produse sau co-produse de universități/institute de film sau în cadrul unor programe post-universitare de specializare în cinema, indiferent de durata acestora.

 

Sunt eligibile documentare finalizate după 01.01.2020, produse sau co-produse în România sau documentare care abordează problematici specifice României, indiferent de durata acestora.

Pe lângă secțiunile competiționale, programul oficial cuprinde o serie de selecții curatoriale, secțiuni tematice și programe speciale.

Decizia finală privind secțiunea în care sunt încadrate filmele selectate aparține organizatorilor. Aveți posibilitatea de a accepta sau refuza propunerea organizatorilor, dar vă rugăm să rețineți că, odată ce ați acceptat includerea filmului în programul oficial al AFF 2021, filmul nu mai poate fi retras. 

 

ÎNSCRIEREA

Pentru înscriere, vă rugăm urmați pașii indicați în formularul de înscriere. Linkul către formular se găsește la finalul acestui document și poate fi accesat după ce vă exprimați acordul privind prezentul Regulament.

Vă sugerăm să aveți pregătite următoarele informații și materiale, care vă vor fi solicitate pe parcursul procesului de înscriere:

- synposis al filmului;

- date tehnice: an, țară (co-)producție, durată;

- credit list;

- bio-filmografie regizor;

- participări & premii la festivaluri pentru filmul înscris;

- afișul filmului (format digital);

- 2-3 fotografii din film;

- foto regizor(i);

- link (cu posibilitate de descărcare) către trailer

- link (cu posibilitate de descărcare) către un preview subtitrat în l. engleză

 

JURIU &PREMII

Juriile internaționale care vor decide premiile secțiunilor competiționale reunesc specialiști și profesioniști respectați ai lumii cinematografice și academice internaționale. Premiile sunt următoarele:

- Premiul Voci emergente ale documentarului 

- Premiul pentru cel mai bun documentar al secțiunii Europa Centrală&de Est

- Cel mai bun documentar al secțiunii Romania.

- Cel mai bun documentar al competiției DocSchool.

Premiile sunt în valoare totală de 25.000 Euro și se acordă autorilor filmelor premiate.

 

SELECŢIA

Selecţia oficială va fi publicată pe site-ul Festivalului.

Nu se vor trimite scrisori sau e-mailuri filmelor neselectate.

Autorii filmelor selectate vor fi invitați să participe la festival. Organizatorii vor suporta costurile de cazare. 

 

PRINT TRAFFIC

Filmele selectate vor fi trimise în unul din formatele:

-  H.264 mp4, Apple ProRes mov, DCP

 

PARTICIPAREA

Festivalul invită autorul (autorii) filmelor din program sau un delegat din partea regizorului / producătorului pentru participare la discuțiile cu publicul și la alte evenimente legate de filmele din selecția oficială. Cazarea și masa sunt oferite de organizatori.

 

CONFIRMARE ȘI ACCEPTARE CONDIȚII

Pentru filmele selectate pentru programul oficial, festivalul are dreptul:

- Să utilizeze maximum trei minute de videoclip din documentar în scopuri publicitare și online, cu excepția cazului în care este oferit un trailer oficial;

- Să publice trailerul filmului pe canalul YouTube al Festivalului de Film Astra;

- Să publice informații despre film și autor(i) în materialele sale publicitare.

 

Prin completarea procesului de înscriere confirmați că aveți dreptul să înscrieți filmul și că ați luat la cunoștință și sunteți de acord cu Regulamentul Astra Film Festival.

 

Perioada de înscrieri s-a încheiat.