Pare că în lumea câinilor există aceleași situații problematice și discutabile ca și în lumea oamenilor. Plecând de la exemplarul Talpos, urmărim povestea și declinul rasei canine Kuvasz unguresc, într-o călătorie la stâne, canise, și chiar în capitala Ungariei, Budapesta.
Vedem cum ajung să se piardă anumite rase de câini, cum li se schimbă identitatea în funcție de locul în care se nasc și de cine sunt părinții lor, într-un documentar comic, cu aluzii politice, care atinge, sub o altă formă, inepuizabilele subiecte dintre români și unguri, legate de Transilvania.