PREMIILE ASTRA FILM FESTIVAL 2022

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

CEL MAI BUN FILM DOCUMENTAR 

MAGAZINUL DE MĂRUNȚIȘURI, regia Łukasz Kowalski

Łukasz Kowalski • Polonia • 2022 

Pentru interesanta prezentare, plină de umor, a eforturilor proprietarului și angajaților unei improbabile afaceri de amanet, în căutarea unei „lovitură”, într-o comunitate precară în care singurele lucruri de valoare sunt poveștile disperării. Prin regia inteligentă, atenția și înțelegerea pentru personaje, „Amanet” transformă povestea într-un subiect de relevanță globală despre viață și aspirații, între eșec, supraviețuire și promisul succes capitalist.

MENȚIUNE SPECIALĂ

FLYING SHEEP

Alexandra Gulea • Germania, Romania • 2022

Pentru o îndrăzneața explorare cinematică și excelenta abordare vizuală, mențiunea specială merge către o lucrare incontestabil interesantă… 

DOCSCHOOL

CEL MAI BUN REGIZOR 

DRAGOSTE DE FAMILIE,
regia Eric Esser

Eric Esser • Germania • 2022

Pentru un film-eseu care explorează cu bravură o istorie personală incomodă, cât și calea spre dezvăluirea acesteia cu multă vulnerabilitate și sinceritate, dar și cu un mare rafinament intelectual și narativ, premiul pentru cea mai bună regie a competiției Astra DocSchool merge către Eric Esser, pentru filmul Dragoste de familie.

CEL MAI BUN FILM DOCUMENTAR

UN LOCȘOR PE LUME,
regia Emilie Beyssac Cywinska

Emilie Beyssac Cywinska • Franța • 2021

Distincția noastră principală merge către un portret de familie tandru și cald, pictat cu atâta ușurință, naturalețe și afecțiune, dezvăluind în moduri subtile modul în care forțele istoriei mari se desfășoară la scara mai mică a vieții de zi cu zi. Premiul pentru cel mai bun film al competiție Astra DocSchool merge către Un locșor pe lume, de Emilie Beyssac Cywinska.

MENȚIUNE SPECIALĂ

PRIMA ANIVERSARE A LUI ARSENCIK,
regia Valentin-Rareș Fogoroș

Valentin-Rareș Fogoroș • Romania • 2022

Dorim să recunoaștem un film care dă dovadă de promptitudine și curaj, care subliniază documentul din documentar - o mărturie a unui moment istoric tumultuos, realizată cu urgență și imanență, dar și cu multă empatie, grijă și implicare. Mențiunea specială a juriului merge către Prima aniversare a lui Arsencik, de Valentin-Rareș Fogoroș.

ROMANIA

CEL MAI BUN FILM

POCALUL. DESPRE FII ȘI FIICE, Cătălina Tesăr și Dana Bunescu

Dana Bunescu, Cătălina Tesar • Romania • 2022

- Pentru virtuozitatea stilistică, amploarea cercetării și profunzimea efortului antropologic

- Pentru realizarea unei punți de înțelegere între culturi, deschizând spre o lume care adeseori rămâne ferecată în spatele locurilor comune
- Pentru capacitatea de a crea o poveste dramatică și emoționantă despre familie și condiția femeii
- Pentru explorarea valorilor unei culturi prinse între modernitate și tradiție

CEA MAI BUNĂ REGIE 

VULTURII DIN ȚAGA, regia Adina Popescu și Iulian Ghervas

Iulian Manuel Ghervas, Adina Popescu • Romania, Slovacia • 2022

- Pentru rigoarea stilistică și memorabilitatea protagonistului

- Pentru explorarea tipologiilor marginale cu compasiune, atenție și umor
- Pentru redarea stăruinței de a transforma eșecul în victorie
- Pentru virtutea de a convinge spectatorii că prin perseverență se poate trasa o linie dreapta pe orice suprafață

MENȚIUNE SPECIALĂ

VALURI PE USCAT,
regia Raluca David

- Pentru capacitatea artistică de a crea stări și emoții complexe cu mijloace simple

- Pentru subtilitatea modului de a povesti
- Pentru originalitatea subiectului, personajului și a prezentării condiției expatriatului
- Pentru crearea unor evocative contraste vizuale între lumi și stiluri de viață

VOCI EMERGENTE ALE DOCUMENTARULUI

CEL MAI BUN FILM DOCUMENTAR 

APROPIEREA,
regia Botond Püsök

Botond Püsök • Romania • 2022

Selecția de filme din cadrul competiției Voci emergente ne-a arătat regizori care au încercat, cu mare onestitate și compasiune, să descrie decalajul dintre așteptările oamenilor și ceea ce primim în cele din urmă.

Dar o alegere a trebuit să fie făcută.
Pentru un film ce prezintă o eroină care se luptă să își țină familia unită, într-o viață aproape zdrobită de un stigmat pe care, în mod crud, nu poate evita să îl interiorizeze; pentru un film care folosește cele mai simple artificii cinematografice pentru a aduce pe ecran o poveste înfiorătoare de supraviețuire, acordăm premiul din Competiția Voci emergente, filmului Apropierea.