Un sat din munții Apuseni se scufundă și dispare treptat într-o apă toxică din cauza reziduurilor de la mina de cupru din apropiere.
În trecut, în Geamăna trăiau în jur de o mie de oameni, astăzi, o bătrână care mai are doar o vacă și un câine, unul dintre ultimii locuitori ai satului, se pregătește să plece. Însă deocamdată ea ne este ghid într-un film de imagine, cu cadre lungi și sugestive care descriu locul și îi surprind povestea.