„Din tată în fiu” se spune în limba romani „dadestar chaveste”. Cartea prezintă întâlnirile avute de jurnalistul Iulian Ignat, pe parcursul a 25 de ani, cu maeștri ai muzicii lăutărești. Unii dintre ei au colindat lumea, ca vârfuri, dar și capăt de linie a unor generații întregi de muzicanți, precum Ionică Minune, George Udilă, Ion Miu, Mieluță Bibescu, alții au ajuns chiar staruri ale scenelor internaționale de jazz sau world music, ca Taraful Haiducilor, Fanfara Ciocârlia, Florin Niculescu.
Expoziția poate fi vizitată între 15 și 22 octombrie, la Sala Thalia, în intervalul orar 11.00 - 20.00. Accesul este gratuit doar pentru expoziție.
„Din tată în fiu” se spune în limba romani „dadestar chaveste”.
În carte aflăm despre poveștile lor de viață și despre continuitatea acestei meserii, de-a lungul anilor, în familie. Volumul conține 64 de fotografii alb-negru, dintre care 20 se regăsesc în cea de-a 14 a expoziție personală a autorului.
„Am fost cucerit de căldura, de umorul, de firescul acestor oameni și, în primul rând, de muzica lor. Îi văd ca pe niște mesageri ai unei meserii magice, purtate din generație în generație, până în ziua de azi”. Iulian Ignat
„Bun gazetar și iubitor de muzici, Iulian Ignat a avut flerul să transmită istoriile orale ale unor dinastii de lăutari, dezvăluind o lume în toată autenticitatea și savoarea sa”.
Adriana Bittel
„Cartea este o colecție de interviuri seducătoare și pline de miez cu câțiva dintre cei mai valoroși muzicieni populari din România de azi, totodată oameni inteligenți, reflexivi, cu o vorbire concisă și expresivă”. Speranța Rădulescu
Lansarea albumului de fotografie „Dadestar chaveste” are loc luni, 16 octombrie 2023, în foaierul lateral al sălii Thalia, de la ora 16.00
Invitați: Louis Guermond și Iulian Ignat