Arhivă 2023

poster
Dansez și eu la nunta părinților mei
Andreea Chiper • Romania • 2023 • 23 min • Premieră mondială
O tânără regizoare vizionează casetă VHS de la nunta părinților ei care a avut loc în urmă cu 25 de ani, într-o încercare de a-și cunoaște mai bine familia și de a se regăsi pe sine.
Un demers personal de recuperare și înțelegere a trecutului părinților ei care divorțează la doar trei ani după ce se căsătoresc, prin analizarea succesivă a imaginilor de pe caseta video de la nuntă, filmate de un neprofesionist, se transformă într-un demers artistic. Rezultatul final este un film personal în care autoarea care comentează imaginile din off încearcă să creioneze destine, dar și să justifice decizii sau să-și explice propriile sale angoase și incertitudini.
Acest film se difuzează împreună cu un alt film. Biletul este valabil pentru ambele proiecții.