Bachir, un băiat de 11 ani care trăiește într-o tabără de refugiați din deșertul Sahara, are șansa să păşească pe un alt continent, să vadă o lume complet nouă pentru el.
Bachir s-a născut într-o tabără de refugiați din Africa, unde familia lui a ajuns acum mai bine de 40 de ani din cauza războiului. Viața în deșert a familiei lui Bachir este extrem de simplă: trăiesc în colibe de pământ, fără mobilier, jucării sau confortul electricității și al apei la robinet. Printr-o acțiune umanitară, Bachir ajunge să îşi petreacă vara la o familie din Barcelona. Filmul prezintă contrastul uriaș dintre lumea lui Bachir și lumea în care trăim noi şi pe care o percepem ca pe un dat de la sine înțeles, obligându-ne să o vedem cu alți ochi și să re-evaluăm „minunile” pe care le avem la dispoziție și pe care am uitat să le apreciem.
Recomandat pentru înţelegerea noţiunii de diversitate.
Acest film este potrivit pentru a fi vizionat de către elevii din clasele II-IV.