Viața, persona și viziunile politice ale celebrului actor Henry Fonda devin firul roșu al unei priviri sistemice complexe asupra colonialismului, a rasismului, a polarizării politice și asupra transformărilor contractului social din Statele Unite ale Americii, din secolul 17 până la începutul administrației lui Reagan, la începutul anilor 1980.
Henry Fonda este probabil unul dintre cei mai importanți actori americani, un icon cultural cunoscut pentru roluri ca cel al președintelui Abraham Lincoln, al eroului de western Wyatt Earp sau al juratului nr. 8 în filme de John Ford, Sidney Lumet, Sergio Leone, Alfred Hitchcock și mulți alții. Debutul în cinema al istoricului de film și curatorului austriac Alexander Horwath, filmul este construit ca un eseu video monumental care folosește biografia și cariera prolifică a actorului Henry Fonda ca filtru de interpretare socio-politică a imaginarului colectiv din Statele Unite și a miturilor sale fondatoare, bazat pe istorie culturală, lectură simptomatică și o abordare speculativă.