Astra Film Festival vine în premieră în Republica Moldova

Organizatorii Astra Film Chișinău propun publicului două teme principale: „Drumuri care ne apropie” și „Destine & comunități” 

Astra Film Festival, cel mai important festival de film documentar din România, aduce la Chișinău, în premieră, o selecție a celor mai apreciate filme de la ediția din acest an a festivalului. Programul Astra Film Chișinău include proiecția filmului-eveniment „Transalpina - Drumul regilor”, de Dumitru Budrala, precum și un concert „Floare de Maidan”, al Centrului Cultural Subcarpați. Evenimentul are și o componentă educațională: adolescenții vor avea ocazia să vadă filme venite direct din selecția Astra Film Junior și vor putea participa la ateliere de film literacy. Finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, și de Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa de la Chișinău, Astra Film Chișinău va avea loc în perioada 11-13 noiembrie 2022, la Muzeul Național de Artă al Moldovei și la Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu. Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.

Venim la Chișinău, cu multă emoție, la o întâlnire pe care o așteptăm de foarte mult timp, cu gândul de a descoperi împreună perspective fascinante asupra lumii în care trăim. Pentru că filmul documentar este despre viața reală și ne privește pe fiecare dintre noi în cel mai direct mod cu putință”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

Astra Film Festival este un brand românesc, un proiect cultural care validează de 29 de ani creativitatea cinematografică din România și de peste hotare. De aceea este atât de important pentru DRRM să se implice în expunerea acestei valori românești peste Prut. Sper ca această primă ediție a Astra Film la Chișinău să fie piatra de temelie a unei tradiții cinematografice în cadrul excelentelor relații dintre România și Republica Moldova”, spune Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Suntem bucuroși să continuăm parteneriatul ICR - Astra Film, deschizând anul acesta calea Festivalului Astra Film pentru publicul de la Chișinău. Felicit organizatorii și îi încurajez să dezvolte parteneriate locale astfel încât Astra Film Chișinău să aibă continuitate”, a declarat Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român.

Valuri pe uscat
Regia:
Raluca David

Temele principale ale Astra Film Chișinău

Astra Film Chișinău prezintă o selecție de filme valoroase, proiectate în premieră în Republica Moldova, care spun povești reale despre locuri și comunități și invită publicul să reflecteze asupra unor tematici profunde: „Drumuri care ne apropie” și „Destine & comunități”. Proiecțiile vor avea loc în Sala Mare a Muzeului de Artă al Republicii Moldova.

DRUMURI CARE NE APROPIE. Filmele grupate sub tematica „Drumuri care ne apropie” arată cum, de-a lungul timpului, drumurile au avut un rol decisiv în conexiunea și evoluția oamenilor și a comunităților.

Vineri 11 noiembrie (18:00) - Filmul-eveniment „Transalpina - Drumul regilor” (regia Dumitru Budrala, România - 2016) prezintă istoria unui drum-simbol de o frumusețe care îți taie răsuflarea și care, de-a lungul istoriei, a unit oamenii chiar și în condiții potrivnice. Având o vechime de milenii, Transalpina e mai mult decât o șosea spectaculoasă. Poveștile pe care le ascund râurile, iezerele, crestele munților, văile și peșterile trec dincolo de fapte și date istorice, evocând însuși spiritul locului. „Un film fabulos și necesar ca vatra pentru pâine și obârșiile noastre pentru născuții lor”, a spus ambasadorul Emil Hurezeanu după ce a văzut „Transalpina”. La finalul proiecției, spectatorii vor putea intra în dialog cu regizorul Dumitru Budrala, Directorul Fondator Astra Film Festival.

Duminică, 13 noiembrie (17:00) - „Oamenii drumului: Terra Banatica”, de Mircea Gherase (România - 2021), expune povestea Via Transilvanica, drumul care traversează o diversitate de etaje etnice, culturale, istorice sau geografice, un drum despre comunități, identități și regăsire. Cei care au parcurs Via Transilvanica spun că este o călătorie la pas, legată de istorie și inițiere, o experiență care oferă revelații, vindecări și peisaje deosebite.

Duminică, 13 noiembrie (18:30), va fi proiectat documentarul, „Valuri pe uscat” (regia Raluca David, România - 2021), un film despre un alt fel de drum: viața lui Lucian, care se împarte între Ecuador, Portugalia și vizitele în Republica Moldova, între problemele sale și ale celor din jur, între telefoane, drumuri, familie, oraș, valuri și visul lui de a-și reprezenta țara la Jocurile Olimpice. Documentarul a primit Mențiune specială la AFF 2022 (Secțiunea România). Proiecția va fi urmată de un dialog între regizoarea Raluca David și public.

Vulturii din Țaga
Regia:
Adina Popescu, Iulian Manuel Ghervas

DESTINE & COMUNITĂȚI. Documentarele incluse în această tematică pătrund în intimitatea individului și realizează punți de conexiune și înțelegere între culturi.

Sâmbătă, 12 noiembrie (17:00) - Oi zburătoare(Germania, România - 2022), filmul Alexandrei Gulea, o imersiune poetică în memoria aromânilor, un grup etnic aparte, hoinar prin istoria Europei și răspândit în toată Peninsula Balcanică, a primit Mențiune specială la AFF2022 pentru o îndrăzneața explorare cinematică și excelenta abordare vizuală, o lucrare incontestabil interesantă.

Sâmbătă, 12 noiembrie (18:00) - Documentarul „Vulturii din Țaga” (România, Slovacia - 2022), de Adina Popescu și Iulian Manuel Ghervas, conturează un portret savuros al omului-instituție: antrenorul echipei de fotbal din Țaga. Pentru acest film, care evocă, cu umor fin, realitățile cotidianului sătesc din Câmpia Transilvaniei, Adina Popescu și Iulian Manuel Ghervas au primit Premiul pentru cea mai bună regie la AFF 2022, în cadrul secțiunii România.

Sâmbătă, 12 noiembrie (19:30) - Filmul „Pocalul. Despre fii și fiice, de Cătălina Tesăr și Dana Bunescu (România - 2022), distins la AFF 2022 cu premiul pentru Cel mai bun film al Secțiunii România, expune, pentru prima dată în cinema, interesanta lume a unei comunități tradiționale de romi din Transilvania, lumea cortorarilor, pe care o arată, dinăuntru, explorând obiceiuri străvechi în centrul cărora se află, simbolic, un pocal de aur transmis din generație în generație.

iHuman
Regia:
Tonje Hessen Schei

De la Astra Film Junior la liceenii din Chișinău

Pentru liceenii din Chișinău, și nu numai, organizatorii aduc filme care au făcut parte din cea mai recentă ediție Astra Film Junior - cel mai complex program de educație prin cinema documentar din România. Proiecțiile vor avea loc la Biblioteca Municipală B. P. Hașdeu și vor fi urmate de ateliere de film literacy susținute de regizoarea Lidia Ilie.

Sâmbătă, 12 noiembrie (12:00) - Filmul documentar de sâmbătă, „Aurora”, de Benjamin Langeland, Stian Servoss (Norvegia - 2019) pune spectatorul în fața unor întrebări importante: La ce anume ai renunța pentru a-ți urma visul? Care este costul celebrității? Ce rol are familia în susținerea ta? Sunt întrebări care pleacă de la povestea reală a Aurorei, o tânără din Norvegia care își începe cariera artistică la 16 ani, în orașul său natal, iar acest lucru o determină să renunțe la școală pentru a putea pleca în turnee.

Duminică, 13 noiembrie (12:00) - iHuman, de Tonje Hessen Schei (Norvegia - 2019), este un film care explorează lumea misterioasă a inteligenței artificiale plecând de la afirmația că Inteligența Artificială este fie cel mai bun, fie cel mai rău lucru care i se poate întâmpla omenirii”. Filmul arată cum cercetătorii și oamenii de știință care studiază impactul pe care evoluția rapidă și impresionantă a acestei tehnologii îl va avea asupra noastră în viitor, dar și ce înseamnă, de fapt, inteligența artificială acum.

Despre Astra Film Festival

Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa, inclus de European Film Academy pe lista festivalurilor care au dreptul de a face nominalizări directe pentru European Film Awards.

Astra Film Chișinău este un program organizat de Astra Film, CNM Astra, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și de Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa de la Chișinău.

Parteneri instituționali: Ministerul Culturii din Republica Moldova, Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa de la Chișinău.

Parteneri: Muzeul Național de Artă al Moldovei, Biblioteca Municipală B. P. Hașdeu, Cronograf, CNC Chișinău, Centrul Cultural Subcarpați, Cărturești, Hotel Bristol

Parteneri media: TVR Moldova, Moldova 1, Radio Moldova, Radio Chișinău, Axial TV, Deschide.md, Ziarul Național, Nordnews, Realitatea.md, Viața Satelor

Partener comunicare: PiArt Vision

Alte știri
/images/1200x600_2.jpg
Au început înscrierile pentru Astra Film Festival 2024
23 ian. 2024
S-au deschis înscrierile pentru ediția din 2024 a Festivalului Internațional de Film Documentar Astra Film de la Sibiu. AFF 2024 va avea loc anul acesta în perioada 20-27 octombrie, iar regizorii din toată lumea își pot înscrie documentarele până pe 15 aprilie.
/images/18_20.10.2023-Calea%20Laptelui-Marius%20Sumlea-09.jpg
Premiile Astra Film Festival 2023
22 oct. 2023
Cele mai bune filme ale ediției aniversare 30 de ani de Astra Film Festival au fost anunțate sâmbătă seara la Sibiu, într-o sală Thalia plină de oameni și de emoție, ca de fiecare dată când o competiție își alege câștigătorii.
/images/CALEA LAPTELUI.03_10_foto AFF.jpeg
Calea laptelui, de Dumitru Budrala, proiecție-eveniment la Astra Film Festival
18 oct. 2023
Filmul „Calea laptelui” (work-in-progress), de Dumitru Budrala, care prezintă universul fascinant al transhumanței, va fi oferit publicului Astra Film Festival, în prezența personajelor principale, vineri seara, de la ora 18:00, la Sala Thalia din Sibiu.
/images/17.10.2023-Transhumanta-Marius Sumlea-11.jpeg
Expoziții-experiență la Astra Film Festival
17 oct. 2023
Publicul Astra Film Festival este invitat la patru expoziții deschise în Sibiu doar în perioada festivalului, în spații pline de poveste, de la sediul Astra Film din Piața Mică și foaierul Sălii Thalia, la Promenada Mall și Mini Dome-ul instalat în Piața Mare. Accesul este gratuit, iar experiența, unică, spun organizatorii.
/images/image0.jpeg
Dadestar Chaveste. Poveste lăutărească de Iulian Ignat la Astra Film Festival
16 oct. 2023
Universul fascinant al lăutarilor este prezentat la Astra Film Festival 30 în cadrul unei expoziții inedite întitulată „Dadestar chaveste”/ „Din tată în fiu”, semnată de fotograful Iulian Ignat. Expoziția va fi inaugurată astăzi, începând cu ora 16:00, în foaierul lateral al Sălii Thalia, prin lansarea unui album, cu același nume, în prezența autorului.
/images/Gala Deschidere AFF-Thalia_foto AFF_Marius Șumlea.jpeg
Astra Film Festival a început! Proiecție de gală cu filmul despre Volodimir Zelenski
16 oct. 2023
Ediția aniversară 30 de ani de Astra Film Festival a debutat, duminică seară, cu filmul „Întâlnindu-l pe Zelenski” (work-in-progress), co-regizat de actorul, regizorul și producătorul american Liev Schreiber și de regizorul și producătorul britanic André Singer. Un film pe care spectatorii din Sibiu sau veniți din alte zone ale României, care au umplut sala Thalia din Sibiu, au avut ocazia să-l vadă în premieră și pe care l-au aplaudat îndelung.
/images/1920x1080.jpg
Liev Schreiber, celebrul actor, regizor și producător de la Hollywood, intervenție live în deschiderea ediției aniversare Astra Film Festival
15 oct. 2023
Cunoscutul actor, regizor și producător de la Hollywood, Liev Schreiber, care are în palmares 6 nominalizări la Globurile de Aur și 9 la Premiile Emmy, va interveni live în cadrul Galei de Deschidere a Astra Film Festival, care va avea loc astăzi, 15 octombrie, începând cu ora 18:00, la Sala Thalia din Sibiu. Schreiber a co-regizat filmul documentar „Întâlnindu-l pe Zelenski”, alături de André Singer, și va vorbi publicului de la Sibiu despre experiența de a-l întâlni și filma pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
/images/poster_5_2.jpg
Mirabela Dauer și documentarul „Playback”, de Iulia Rugină, reînvie atmosfera discotecilor din anii ’80 la Astra Film Festival
15 oct. 2023
Gabriela Atanasov, Horia Stan și legendarul DJ al anilor ’80, Sorin Lupașcu vor susține un concert la Astra Film Festival în cadrul unei memorabile petreceri retro, care va avea loc luni, 16 octombrie, începând cu ora 21:00, la Sala Thalia (Chimniță) din Sibiu. Momentul își dorește să reînvie atmosfera și emoția discotecilor din anii ’80. Petrecerea este inspirată de filmul „Playback” de Iulia Rugină, al cărui protagonist este DJ-ul Sorin Lupașcu și care va fi proiectat în aceeași zi, la Sala Thalia, începând cu ora 19:00.