Astra Film Junior. Copiii și adolescenții, chemați la aventuri
cinematografice pe tărâmul magic al filmului documentar

Lansat în 2009, programul de educație prin film documentarva avea în acest an un loc special la ediția aniversară Astra Film Festival.

Programul special Astra Film Junior, lansat în anul 2009, primul și cel mai complex program de educație prin film documentar din România, cheamă copiii și adolescenții la Sibiu, în perioada 16-22 octombrie. Producțiile selectate, care vor fi proiectate în săli de cinema și în full-dome cinema 360, sunt printre cele mai noi și mai bune de pe piața filmelor documentare narative pentru copii și adolescenți. Programul de proiecții este gândit pentru trei categorii de vârstă, 6+, 11+ și 15+ și le oferă tinerilor spectatori ocazia de a cunoaște un alt fel de cinema. Lista completă a filmelor AF Junior: http://www.astrafilm.ro/2023/astra-film-junior
„Din anul 1993 și până acum, Astra Film Festival a reușit să își creeze propriul public, într-un gen de film necunoscut până atunci. Deși este din ce în ce mai popular, filmul documentar nu se regăsește încă în programul cinematografelor. În ceea ce îi privește pe copii și adolescenți, ei consumă mult conținut audiovizual, dar prea puțin cinema. Am gândit acest festival în festival pentru ei: ca să-i readucem la experiența de cinema. Îi chem pe tărâmul magic al filmului documentar”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.
Filmele din programul Astra Film Junior au fost selectate astfel încât să fie potrivite pentru cele trei vârste ale copilăriei și adolescenței. Pentru copiii din ciclul primar (6+), un loc aparte îl au filmele care îi introduc în diferite științe și discuții ale lumii actuale (schimbări climatice, planete, sateliți artificiali și naturali), proiectate în condiții full-dome cinema 360, așa cum numai la Sibiu se poate vedea, în timpul festivalului. Pentru că la vârsta aceasta copiii încep deja să își pună numeroase întrebări existențiale, organizatorii au pregătit și o serie de filme ale căror personaje și întâmplări oferă câteva răspunsuri, precum „Despărțirea deNouă-Și-Jumătate ”, în care un copil de 10 ani îi explică fratelui său de 6 ani anumite schimbări naturale; „Tsering locuiește pe acoperișul lumii”, recomandat pentru aprofundarea ideii de adaptare la diferite condiţii de trai; „Școala de la țărmul mării”, film recomandat pentru cultivarea rezilienței la copii. În program există și şi câteva filme cu dublaj în limba germană şi o serie de filme care sunt potrivite și pentru vizionarea de către elevii din clasele V-VI.  
Celor din ciclul gimnazial (categoria 11+) le-au fost pregătite câteva filme despre copii care, deși au vârste fragede, fac lucruri extraordinare: un grup de copii de 12-14 ani creează un traseu care va face parte din Via Transilvanica; Bogdan sculptează în lemn, cântă la vioară și se joacă pe calculator; Valentin e bolnav, dar are un robot care îi ține locul la școală până când se va vindeca; Eva și prietenele ei iubesc parcul unde se joacă atât de mult încât se implică în activități de ecologizare; Jasmin caută să creeze punți de legătură între cele două țări ale ei, Finlanda în Somaliland; gemenii Raphaël şi Rémi oferă un exemplu despre ceea ce înseamnă iubirea necondiționată dintre frați; Storm (12 ani) face un videoclip despre efectele grave ale încălzirii globale. Poveștile lor reprezintă lecții de civism, activism de mediu, voluntariat, ajută la înțelegerea ideii de incluziune socială, a schimbărilor climatice, a efectelor războiului ori a discriminării rasiale. Și copiii din ciclul gimnazial au parte de filme proiectate full-dome 360: sunt povești despre astronomie, cer și stele, zodiac, eclipse și despre cum pasiunea pentru lectură te poate duce pe cele mai nebănuite înălțimi.
Adolescenților din ciclul liceal (15+) le sunt propuse filme în care eroii au de a face cu provocări specifice preocupărilor lor. Sunt filme în care în prim-plan sunt expuse problemele de etică în mediu online și limitele expunerii online, provocările sustenabilității și ale schimbărilor climatice, dar și lumile virtuale, atât de interesante pentru cei pasionați de jocurile video online, respectiv problemele din lumea reală, așa cum sunt ele rezolvate de un grup de liceeni parizieni pasionați de hip-hop care înțeleg importanța propriilor decizii. Organizatorii au pregătit și pentru liceeni proiecții full-dome 360, despre călătorii în universul interior, în care descoperim chimia și secretele vieții, sau călătorii în exterior, acolo unde gheața nu se topește niciodată. 
Proiecțiile vor fi completate de tradiționalul concurs de benzi desenate, cel mai colorat proiect AFF, o adevărată continuare a experienței de vizionare și totodată o metodă creativă de aprofundare a conținutului audiovizual urmărit. Iar proiectul „Profesia: Educator”, dedicat cadrelor didactice şi consilierilor educativi, va include o proiecție specială: filmul de ficțiune „În cancelarie/The Teachers' Lounge” (r. Ilker Catak), în care vedem cum o tânără profesoară ajunge să se confrunte cu un întreg sistem. 
Un eveniment educativ aparte în acest an îl constituie Atelierul de film documentar pentru tineri cu vârste de 18-25 de ani, organizat de Astra Film Festival în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, secția Master Film Documentar. Participanții vor învăța de la profesioniști din domeniu cum se realizează un film documentar. Detalii: https://www.astrafilm.ro/ro/news/workshop-doc-atelier-de-film-documentar-pentru-studenti
Despre Astra Film Junior
Proiect de educație prin cinema, unic în România, lansat în anul 2009, Astra Film Junior este cel mai popular şimai amplu eveniment cultural dedicat elevilor. Organizatorii aleg filme documentare narative pentru trei categorii de vârstă, 6+, 11+ și 15+, care pot fi vizionate pe ecran mare, în săli de cinema și într-un Dome instalat în Piața Mare.
Aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, festivalul este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, având ca partener strategic Ministerul Culturii, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Centrului Național al Cinematografiei, al Ministerului Educaţiei şi al Inspectoratului Școlar Judeţean Sibiu. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.
Despre Astra Film Festival 
Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa. Aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, festivalul este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, având ca partener strategic Ministerul Culturii, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Centrului Național al Cinematografiei, al Institutului Cultural Român, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu. 
Partener strategic: Ministerul Culturii
Sponsori: HBO Go, Cinelab, Materom Autohaus, Luthelo, CineGOLD, Promenada Mall, DPD România, Kulinarium, Sonne
Partener de monitorizare: MediaTrust
Parteneri media: TV5 Monde, News.ro, G4media, Hotnews, Spotmedia, PressHub, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Tribuna, Mesagerul de Sibiu, Ora de Sibiu, Sibiu independent, Sibiul azi, Hermannstädter Zeitung, Nine O`Clock, Scena9, Cinemagia, Cineuropa, Film New Europe, Observator cultural, Timpul, AaRC, MovieNews, Cinefan, Cinefilia, Liternet, Capital Cultural, Revista Transilvania, Filmtett.
Partener de comunicare: PiArt Vision

Alte știri
/images/AFF 1996_foto Arhiva AFF.jpeg
De 30 de ani, la Astra Film Festival se dă tonul filmului documentar
27 sept. 2023
Care sunt cele mai bune filme documentare românești din ultimul an? Vom afla răspunsul în mai puțin de o lună, la Sibiu, acolo unde va avea loc ediția aniversară Astra Film Festival (15-22 octombrie). În cei 30 de ani de existență, festivalul de la Sibiu a jucat un rol important în stimularea creației cinematografice non-ficțiune și a dezbaterii despre probleme care preocupă societatea românească, devenind platforma nr. 1 a filmului documentar românesc și nu numai, și contribuind decisiv la înscrierea acestui gen cinematografic în agenda culturală a României
/images/AFF2023_fulldome_foto AFF.jpeg
În 30 de ani, Astra Film Festival nu a cenzurat niciun film
27 sept. 2023
În atenția celor care solicită ca filmul Arsenie. Viața de apoi, de Alexandru Solomon să fie retras din cadrul festivalului Astra Film 2023
/images/AFF2023_full-dome_foto AFF.jpeg
Ediția aniversară Astra Film Festival, teleportare în viitorul cinematografiei, cu filme imersive și proiecții full-dome
21 sept. 2023
Piața Mare din Sibiu devine toamna aceasta punctul zero al cinematografiei viitorului, prin intermediul celor două cinemauri tip dome și a unei instalații imersive Infinity Mirror Room, care vor fi instalate în centrul orașului în timpul ediției aniversare Astra Film Festival (15-22 octombrie), eveniment cultural care împlinește 30 de ani.
/images/AF Junior (1)_Foto AFF.jpeg
Astra Film Junior. Copiii și adolescenții, chemați la aventuri cinematografice pe tărâmul magic al filmului documentar
18 sept. 2023
Programul special Astra Film Junior, lansat în anul 2009, primul și cel mai complex program de educație prin film documentar din România, cheamă copiii și adolescenții la Sibiu, în perioada 16-22 octombrie. Producțiile selectate, care vor fi proiectate în săli de cinema și în full-dome cinema 360, sunt printre cele mai noi și mai bune de pe piața filmelor documentare narative pentru copii și adolescenți. Programul de proiecții este gândit pentru trei categorii de vârstă, 6+, 11+ și 15+ și le oferă tinerilor spectatori ocazia de a cunoaște un alt fel de cinema. Lista completă a filmelor AF Junior: http://www.astrafilm.ro/2023/astra-film-junior.
/images/292157092_7724352707639727_4205100847160020932_n.jpg
Acreditări de presă
14 sept. 2023
Jurnaliștii care doresc acreditări de presă pentru ediția aniversară Astra Film Festival, care va avea loc la Sibiu în perioada 15-22 octombrie 2023, sunt rugați să completeze formularul de mai jos până în data de 5 octombrie 2023, ora 23:59.
/images/workshop unatc.jpg
WORKSHOP DOC - Atelier de Film Documentar pentru studenți
07 sept. 2023
WORKSHOP DOC - Atelier de Film Documentar pentru studenți Astra Film Festival 2023 împreună cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, secția Master Film Documentar, organizează, în cadrul celei de-a 30-a ediții, un atelier de film documentar pentru studenți cu vârste între 18 și 25 de ani.
/images/Amar_Foto AFF2023.png
Ediția aniversară Astra Film Festival 30 propune o selecție a celor mai noi și mai bune documentare românești
07 sept. 2023
Ediția aniversară Astra Film Festival, care va avea loc la Sibiu în perioada 15-22 octombrie, provoacă publicul să-și activeze toate simțurile și să privească filmele documentare ca pe o oglindă a propriei lumi interioare. Poveștile de viață care vor fi proiectate pe ecranele Astra Film Festival abordează subiecte esențiale, de la probleme sociale și politice, la explorări profunde ale naturii umane. Așa sunt și cele 17 producții românești selectate în trei dintre secțiunile competiționale de anul acesta, România, Voci Emergente ale filmului documentar și DocSchool, care propun incursiuni într-un carusel de emoții umane. Lista completă a tuturor filmelor din selecția oficială, aici: https://www.astrafilm.ro/ro/news/selectia-oficiala-aff-2023.
/images/AFIȘUL AFF2023.jpeg
Premiere de top la ediția aniversară a AFF 2023
24 aug. 2023
Ediția aniversară Astra Film Festival, care va avea loc la Sibiu în perioada 15-22 octombrie 2023, propune publicului peste 250 de evenimente cinematografice de top. Cei 30 de ani, în care Sibiul s-a consacrat ca o redutabilă casă a filmului documentar, au impus o tradiție respectată și în acest an, aceea că numeroși realizatori de film documentar aleg să își lanseze producțiile în fața unui public avizat; trei sferturi din filmele selectate în competiție sunt premiere. An de an, Astra Film Fes