Au început înscrierile pentru Astra Film Festival 2024

S-au deschis înscrierile pentru ediția din 2024 a Festivalului Internațional de Film Documentar Astra Film de la Sibiu. AFF 2024 va avea loc anul acesta în perioada 20-27 octombrie, iar regizorii din toată lumea își pot înscrie documentarele până pe 15 aprilie. Realizatorii de film de non-ficțiune își vor putea înscrie documentarele în cele patru secțiuni competiționale: Voci emergente ale documentarului, Europa Centrală și de Est, România și DocSchool.

Filmele propuse pentru selecția oficială a ediției AFF2024 trebuie să facă parte din genul documentar. Sunt apreciate în mod deosebit calitățile cinematografice și onestitatea, curajul de a aborda teme dificile, originalitatea și creativitatea. Pe lângă programele competitive, programul oficial Astra Film Festival cuprinde o serie de selecții curatoriale, secțiuni tematice și programe speciale.

Pentru cele patru secțiuni competiționale vor fi acceptate filme realizate după 1 ianuarie 2023, astfel:

• Voci emergente ale documentarului. Sunt eligibile documentare de lungmetraj, având durata de peste 60 minute, semnate de autori aflați la primul, al doilea sau cel mult al treilea film.
• Europa centrală & de est. Secțiune deschisă documentarelor de lungmetraj (peste 60 min), care abordează problematici specifice zonei blocului ex-comunist.
• România. Pentru documentare produse sau co-produse în România și producții sau co-producții internaționale care abordează problematici specifice României, indiferent de durata acestora.
• DocSchool. Sunt eligibile documentare produse sau co-produse de universități ori institute de film sau în cadrul unor programe post-universitare de specializare în cinema, indiferent de durata acestora.

Selecția oficială va fi publicată pe site-ul Festivalului. 

Mai multe detalii și formular de înscriere, pe site-ul Astra Film: https://www.astrafilm.ro/formular

Înființat în 1993, Festivalul Astra Film de la Sibiu, cel mai longeviv festival de film de la noi din țară, a devenit una din platformele principale ale documentarului din România și din Europa.

Alte știri
/images/WhatsApp%20Image%202024-03-26%20at%2009.14.58_3cad242b.jpg
Înaltul Patronaj al Președintelui României pentru Astra Film Festival și Astra Film Junior
26 mar. 2024
Festivalul Internațional Astra Film de la Sibiu se va afla și în acest an sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, fiind considerat drept unul dintre evenimentele majore de pe agenda culturală din țara noastră. Ediția din acest an a festivalului va avea loc la Sibiu, în perioada 20-27 octombrie 2024.
/images/1200x600_2.jpg
Au început înscrierile pentru Astra Film Festival 2024
23 ian. 2024
S-au deschis înscrierile pentru ediția din 2024 a Festivalului Internațional de Film Documentar Astra Film de la Sibiu. AFF 2024 va avea loc anul acesta în perioada 20-27 octombrie, iar regizorii din toată lumea își pot înscrie documentarele până pe 15 aprilie.
/images/18_20.10.2023-Calea%20Laptelui-Marius%20Sumlea-09.jpg
Premiile Astra Film Festival 2023
22 oct. 2023
Cele mai bune filme ale ediției aniversare 30 de ani de Astra Film Festival au fost anunțate sâmbătă seara la Sibiu, într-o sală Thalia plină de oameni și de emoție, ca de fiecare dată când o competiție își alege câștigătorii.
/images/CALEA LAPTELUI.03_10_foto AFF.jpeg
Calea laptelui, de Dumitru Budrala, proiecție-eveniment la Astra Film Festival
18 oct. 2023
Filmul „Calea laptelui” (work-in-progress), de Dumitru Budrala, care prezintă universul fascinant al transhumanței, va fi oferit publicului Astra Film Festival, în prezența personajelor principale, vineri seara, de la ora 18:00, la Sala Thalia din Sibiu.
/images/17.10.2023-Transhumanta-Marius Sumlea-11.jpeg
Expoziții-experiență la Astra Film Festival
17 oct. 2023
Publicul Astra Film Festival este invitat la patru expoziții deschise în Sibiu doar în perioada festivalului, în spații pline de poveste, de la sediul Astra Film din Piața Mică și foaierul Sălii Thalia, la Promenada Mall și Mini Dome-ul instalat în Piața Mare. Accesul este gratuit, iar experiența, unică, spun organizatorii.
/images/image0.jpeg
Dadestar Chaveste. Poveste lăutărească de Iulian Ignat la Astra Film Festival
16 oct. 2023
Universul fascinant al lăutarilor este prezentat la Astra Film Festival 30 în cadrul unei expoziții inedite întitulată „Dadestar chaveste”/ „Din tată în fiu”, semnată de fotograful Iulian Ignat. Expoziția va fi inaugurată astăzi, începând cu ora 16:00, în foaierul lateral al Sălii Thalia, prin lansarea unui album, cu același nume, în prezența autorului.
/images/Gala Deschidere AFF-Thalia_foto AFF_Marius Șumlea.jpeg
Astra Film Festival a început! Proiecție de gală cu filmul despre Volodimir Zelenski
16 oct. 2023
Ediția aniversară 30 de ani de Astra Film Festival a debutat, duminică seară, cu filmul „Întâlnindu-l pe Zelenski” (work-in-progress), co-regizat de actorul, regizorul și producătorul american Liev Schreiber și de regizorul și producătorul britanic André Singer. Un film pe care spectatorii din Sibiu sau veniți din alte zone ale României, care au umplut sala Thalia din Sibiu, au avut ocazia să-l vadă în premieră și pe care l-au aplaudat îndelung.
/images/1920x1080.jpg
Liev Schreiber, celebrul actor, regizor și producător de la Hollywood, intervenție live în deschiderea ediției aniversare Astra Film Festival
15 oct. 2023
Cunoscutul actor, regizor și producător de la Hollywood, Liev Schreiber, care are în palmares 6 nominalizări la Globurile de Aur și 9 la Premiile Emmy, va interveni live în cadrul Galei de Deschidere a Astra Film Festival, care va avea loc astăzi, 15 octombrie, începând cu ora 18:00, la Sala Thalia din Sibiu. Schreiber a co-regizat filmul documentar „Întâlnindu-l pe Zelenski”, alături de André Singer, și va vorbi publicului de la Sibiu despre experiența de a-l întâlni și filma pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.