blur Noutate. Voluntari de toate vârstele la Astra Film Festival

Noutate. Voluntari de toate vârstele la Astra Film Festival

Festivalul Astra Film deschide înscrierile pentru voluntari și acceptă persoane de orice vârstă, singura condiție fiind împlinirea vârstei minime legale pentru activități de voluntariat (14 ani). Înscrierile se pot face în perioada 4 iunie - 19 august prin completarea unui formular disponibil pe site-ul festivalului: https://www.astrafilm.ro/voluntar/inscriere. În acest an, Astra Film Festival se va desfășura la Sibiu în perioada 20-27 octombrie 2024.
„Organizarea ireproșabilă a festivalului Astra Film, unul dintre cele mai importante evenimente culturale dedicate filmului documentar din întreaga lume, nu ar fi posibilă fără sprijinul entuziast al celor peste 300 de voluntari care fac parte, an de an, din frumoasa echipă AFF. Suntem conștienți de faptul că lucrurile cele mai bune pot fi făcute atunci când energia tinereții își dă mâna cu experiența celor trecuți prin viață și așteptăm alături de noi persoane de orice vârstă, pasionate de cinematografie și cultură”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.
Candidații vor participa la un interviu, iar cei acceptați vor fi repartizați, în funcție de preferințe și de abilitățile pe care le au, într-unul dintre cele opt departamente:
Info Point (punctul central de informare și ghidare a participanților la AFF)
Guest (primirea și îndrumarea invitaților speciali, film-maker, regizori, jurnaliști, personalități VIP)
Logistică/Tehnic (pregătirea și gestionarea locațiilor înainte și după festival)
Spații de proiecție și locații (coordonarea accesului, actualizarea panourilor de informare publică, suport pentru sesiunile Q&A)
Public speaking (exersarea vorbitului în public pe subiecte ce țin de filmul documentar)
Managementul crizelor și suport administrativ (asigurarea bunei desfășurări a fiecărui eveniment din cadrul AFF)
Subtitrare (facilitarea comunicării și înțelegerii conținutului filmelor pentru publicul divers al festivalului)
Industry (parte a activităților și a evenimentelor de networking AFF cu profesioniștii filmului documentar)

Potrivit organizatorilor Astra Film Festival, voluntarii AFF, care sunt tratați cu respect în timpul festivalului, au șansa de a-și extinde propriile orizonturi, întâlnind oameni noi, vizionând cele mai bune filme documentare ale momentului și „contribuie la crearea unei atmosfere deschise și prietenoase, în care sunt încurajate dialogul și diversitatea și facilitează interacțiunea dintre participanți și creatorii de filme”. Pentru întrebări suplimentare, persoanele interesate sunt invitate să scrie la voluntari@astrafilm.ro

Despre Astra Film Festival

Astra Film Festival, festival lansat la Sibiu în anul 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa. Aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, festivalul este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, având ca partener strategic Ministerul Culturii, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Centrului Național al Cinematografiei, al Institutului Cultural Român, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu. 

/images/Foto-2_Astra-FIlm-Junior.jpeg
Documentare și ateliere de film pentru copii la Astra Film Junior 2024
20 sept. 2024
Copiii și adolescenții sunt așteptați și anul acesta la Astra Film Junior, cel mai complex proiect de educație prin film documentar din România. Gândit pentru trei categorii de vârstă (6+, 11+ și 15+), Astra Film Junior 2024 include proiecții cinematografice în săli de cinema clasice și proiecții full-dome în New Media Dome Cinema, urmate de dezbateri moderate de către profesioniști, concurs de benzi desenate și ateliere de creație (ciclul primar 6+), scriere creativă (ciclul gimnazial 11+) și film (ciclul liceal 15+).