ro en

VOCI EMERGENTE ALE DOCUMENTARULUI

Suntem într-o perioadă fastă a cinemaului documentar. În fiecare an, noi autori ne surprind și ne delectează prin opțiunile stilistice cu care evocă felii din realitățile care ne înconjoară, reinventându-i limbajul în timp ce ne ghidează în profunzimile naturii umane. Este al patrulea an când Astra Film Festival dă o nouă formă tradiţionalei secţiuni competiţionale internaționale, redenumind-o "Voci emergente ale documentarului": selectăm primul, al doilea sau al treilea film ale unor cineaşti şi cineaste la începutul carierei, dar gata să experimenteze curajos cu mijloacele de expresie ale documentarului pentru a aborda subiecte neobişnuite din unghiuri neobişnuite şi pentru a ajunge cu subtilitate la rezultate ieşite din comun. Iată o selecţie atentă a opt autori din întreaga lume, iată Vocile emergente ale ediţiei din 2021 a festivalului Astra. Fiecare dintre aceste opt filme iese în evidenţă nu doar datorită excepţionalei felii de viaţă explorate, ci şi datorită varietăţii impresionante de opţiuni stilistice ale autorilor. Toate cele opt lungmetraje prezintă subiecte relevante şi actuale ce ar fi fost imposibil de evocat publicului altfel decât prin utilizarea multitudinii de resurse ale cinema- ului documentar. Secţiunea Voci emergente este o adevărată celebrare a genului!

COPILUL NOSTRU
Marina Belobrovaja • Elveția • 2021 • 83 min
CREȘA DE NOAPTE
Moumouni Sanou • Burkina Faso • 2021 • 68 min
KODOKUSHI - SINGURĂTATEA EXTREMĂ
Ensar Altay • Turcia • 2021 • 85 min
MÂNA LUI DUMNEZEU
Barna László • Romania, Ungaria • 2021 • 71 min
OMUL CU APARATUL DE FILMAT
Guido Hendrikx • Olanda • 2021 • 64 min
PENTRU CONFORTUL ȘI SIGURANȚA DUMNEAVOASTRĂ
Frédéric Mainçon • Franța • 2021 • 60 min
SUNT ALĂTURI DE TINE
Virginija Vareikyte, Maximilien Dejoie • Elveția, Lithuana, Italia • 2021 • 73 min
UN IISUS NEGRU
Luca Lucchesi • Germania • 2021 • 93 min
Accesând acest website, ești de acord cu utilizarea modulului Cookies. Le folosim pentru a-ți oferi o experiență bună și pentru a folosi eficient site-ul.
Termeni și CondițiiACCEPTĂ