
Cât timp mai are un stat cu sistemul de educație atât de deficitar până se ajunge la faliment statal?
România este țara europenă cu cel mai ridicat nivel al părăsirii timpurii a educației obligatorii (eurostat 16%). În spatele procentelor se află însă o problemă mai profundă: datorită neglijenței clasei politice de peste 3 decenii față de sistemul educațional, acest sistem complex sângerează din foarte multe răni, și este captiv unei permanente instabilități politice. Azi deja abandonul scolar a devenit o practica moștenită la a doua generație. Studiile arată, că ar necesita cel puțin 10 ani de investiții și reforme ample orchestrate pe baza unui masterplan abordând fiecare falie mare de probleme, care să readucă învățământul la misiunea lui reală.
Ce se întâmplă atunci când abandonul școlar se transmite de la o generație la alta?
Filmul documentar „Copiii rețelei” oferă un punct de plecare extrem pentru această întrebare. Copii proveniți din familii în care părinții au abandonat, la rândul lor, școala cresc în afara instituțiilor și în economia subterană, singura instituție de stat cu care au dea face în mod real este pușcăria. Unii ajung să fie exploatați chiar de propriile familii și integrați în rețele organizate de furturi care operează la Paris. Pentru această a doua generație, apropierea de școală și reintegrarea într-un parcurs educațional devin și mai dificile. Abandonul nu mai apare astfel doar ca un eșec individual sau al sistemului de educație, ci ca un mecanism de reproducere a excluziunii de la o generație la alta.
Acest DocTalk își propune să contureze un posibil traseu care se impune pentru prevenirea agravării problemelor din sistemul de educațional din Romania, prevenind falimentul instituțional și implicit falimentul statal.
Întrebările centrale a doktalk-ului sunt: Cum va arăta spațiul public din Romania dacă sistemul educațional, supus la modificări superficiale și va nu trece printr-o amplă reabilitare și abandonul scolar se extinde la un sfert din populație? Cum va fi peste 10, 20 sau 30 de ani siguranța și sănătatea publică, funcționarea instituțiilor publice, piața muncii, cine va ține economia formală? Care ar putea să fie etapizarea reformelor sistemului de învățământ în următorii 10 ani ca să fie readus la normalitate? Cum se guvernează un stat eșuat instituțional? Ce e de făcut să fie evitat falimentul statal? Care este costul non-intervenției de acum?
DocTalk e momentul în care cinemaul se transformă în conversație. Ceea ce vezi se continuă în ceea ce gândești — și împărtășești. Regizori, invitați, jurnaliști, public. Toți în același cadru. Nu pentru a închide o idee, ci pentru a o deschide.
Moderator:

Răzvan Petri
Host
Jurnalist, Recorder
Invitați:

Mircea Miclea
Speaker
Este profesor universitar de științe cognitive la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și fondatorul școlii psihologice cognitive din România.

Radu Burnete
Speaker
Este Consilier Prezidențial pentru politici economice și sociale, având o vastă experiență în dialogul social și mediul de afaceri.
23 OCT., 18:00 - 19:58
Sala Thalia
18:58 - 19:58